Cornel Nistorescu dezvaluie o informatie interesanta despre regionalizarea Romaniei
http://inregistrari.antena3.ro/view-12_Jun-2011-Sinteza_Zilei_cu_Mihai_Gadea-12.html
Interval: 01:00:28 – 01:01:40
Cornel Nistorecu: In acest moment avem un PDL care se afla la guvernare alaturi de UDMR impreuna cu o grupare care are o prelungire,are o origine americana,un grup de penticostali care e localizat in zona Arad-Oradea si care exercita o influenta puternica,masiva in actualul guvern si care participa si sustine decizii care sunt impotriva Romaniei in acest moment.Nu e vorba de o simpla prostie sau de o… de o… de o confuzie………Pentru ca ei sunt comandati din alta parte…….Domne nu le foloseste la nimic,nu le foloseste Romaniei…..E o grupare de la Chicago si care prelungiri si continuitate si relatii inclusiv in zona centrala si la Washington si in New York si care exercita in acest moment o influenta majora…
Si cine e in spatele organizatiei penticostale? Illuminati sau sionistii? Imbecilii dracului…
Miscarile de protest,actele de vandalism si noua ordine mondiala
Avand in vedere situatia actuala a evenimentelor desfasurate in mai multe orase din tara,am hotarat sa revin cu cateva articole care sa scoata la lumina natura acestor manifestari de violenta extrema.Dupa cum a-ti putut vedea se pot distinge absolut usor aceste grupuri de anarhisti de restul persoanele care protesteaza intr-o maniera pasnica,acest fapt confirma o teorie a mea ( si a multor alti oameni) in care spuneam ca Romania va constitui pentru aceste grupuri organizate la fel ce a reprezentat si Marea Britanie,Grecia,Franta,Canada,adica actiuni organziate cu scopul de a instiga la violenta in momente de mare tensiune.La fel de sigur consider ca opinia publica trebuie sa aibe o imagine cat mai clara a acestor manifestari violente,explozive,imprevizible.Foaia psihologica a acestui popor ne indica faptul ca in istoria lui au existat perioada de acalmie neobisnuit de prelungite,urmate de cele in care tensiunea acumulata s-a manifestat ca atare.Trebuie sa facem insa diferenta intre aceasta situatie si mersul evenimentelor din aceste zile.
Particularitatea acestor huligani este ca impart in mare masura acelasi profil cu cei care si-au facut aparitia in lumea occidentala.Membrii acestor grupuri anarhiste isi pregatesc actiunile lor pe Twitter, Facebook iar in anumite cazuri posteaza o harta prin care stabilesc timpii si locatiile de producere a anumitor evenimente,ca de exemplu spargeri de banci,magazine.Un aspect la fel de important a acestor manifestari extreme este ca acesti indivizi sunt lasati liberi de fortele de politie sa isi manifeste tendintele animalice. (http://www.youtube.com/watch?v=Q9kTw_BCMF8&feature=related) Desi nu detin dovezi clare despre identitatea acelor persoane care sunt in spatele acestor entitati (si probabil nimeni nu va avea vreodata acesta lista cu nume),pot sa spun cu siguranta ca in spatele lor sunt aceleasi interese care de cel putin 300 de ani doresc sa compromita Biserica,ordinea sociala,statul si institutiile ei,adica Francmasoneria si Ordinul Iluminatilor sau oricum s-ar numi ele in cercul lor exclusivist.
Ca un punct de pornire a acuzatiilor mele si stiu ca reprezint vocea multor oameni,trebuie sa ne uitam la trecutul apropiat.Revista Time a desemnat in luna decembrie 2011 ca persoana anului “Protestatarul” persoana care zic ei ca a oferit posibilitatea unor schimbari, a dat jos guverne si va actiona in acelasi mod in viitor. http://www.timeslive.co.za/world/2011/12/15/time-names-the-protester-2011-person-of-the-year Intrebarea mea legitima este,in interesele caror persoane si entitati sunt canalizate aceste eforturi de a schimba vechea ordine in lume?
In dorinta de a crea un stat politienesc,a carei forta de represiune sa fie sporita,acesti teroristi masoni internationali si ajutoarele lor, in mintile lor bolnave si-au creat un plan de actiune implicand producerea unei panici generalizate pe fondul unei crize economice de ei declansata.Doresc ca cei care citesc acesasta postare sa aiba vointa sa isi formeze o imagine asupra ceea ce se intampla si prin cunostiintele lor sa aibe discernamant in a-si canaliza toate eforturile constructive in combaterea acestor viermi scarbosi.
Fac un apel catre toti romanii cu o gandire decenta sa nu vina la aceste proteste,pentru a nu accelera procesul de creare a guvernului mondial,mult dorit de cei de la Council on Foreign Relation, David Rockefeller si restul organizatiilor influente la nivel mondial.Desi Romania si restul tarilor vor fi sub asediu continuu al francmasonilor,bancherilor,a serviciilor secrete prin utilizarea unor instrumente diversioniste ca cel in cauza,sper ca multi dintre noi sa intelegem ca odata acest proces declansat de ei,va trebui sa le oferim un raspuns pe masura gravitatii lui.Parte la aceste violente este mai mult ca sigur Satana de la Cotroceni,care a uitat de iubirea fata de oameni si trecutul istoric si asculta acum de stapanii lui occidentali.
Ca punct de plecare spre o informare cat mai corect a ceea ce se intampla accesati:
http://globalresearch.ca
http://saccsiv.wordpress.com/
http://apologeticum.wordpress.com/
http://www.razbointrucuvant.ro/
Tulpina de E.coli a fost creata in laborator
Articol preluat din http://rt.com/usa/news/deadly-coli-strain-adams/
Aceasta izbucnire a ciudatei tulpine de bacterie E.coli a luat deja 40 de vieti in intreaga lume.
Cu teama ca acest inceput de epidemie va deveni o epidemie pe deplin dezvoltata,oamenii de stiinta si cetatenii se intreaba deopotriva de ce aceasta tulpina aparent invincibila este aici si ce pot face pentru a o combate.
“Daca te uiti la aceasta din punct de vedere genetic…..ajungi la concluzia ca aceasta tulpina a fost expusa la opt clase diferite de antibiotice in crearea sa,” spune Mike Adams,editor-sef la NaturalNews.com.Aceasta creatie,spune Adams nu este ceva ce se intampla in mod natural.
“Acest lucru nu se intampla in salbaticie cand aveti o tulpina care este rezistenta” spune el “Acest lucru arata ca genetic,pentru ca a trebuit sa fie creat.”
“Este cu siguranta nu doar un accident aleatoriu in natura.”
Cu opt antibiotice majore incapabile sa ii vindece pe cei infectati,spitalele din intreaga lume sunt in imposibilitate sa trateze pacientii expusi la bacterie.Adams spune ca pana la 900 de persoane se confrunta acum cu insuficienta renala deoarece nu se cunoaste nici un antidot disponibil.
Adams confirma ca crearea si raspanadirea tulpinii ar putea fi un caz acoperit de razboi chimic.Multe guverne si corporatii au declansat probleme in trecut numai asa ei ar putea lansa o solutie in viitor,spune Adams.Este doar un caz de creare a problemei doar pentru a “stabili solutia.”
In timp ce noi nu avem toate raspunsurile,Adams spune ca este doar intelept sa incepi sa pui intrebari.Prima pe lista: de unde a venit acest lucru cu adevarat?
O analiza detaliata puteti gasi aici: http://www.naturalnews.com/032622_ecoli_bioengineering.html
Avem o Ţară Sfântă! – Adevăratul Imn al României!
GRECIA: Peste o sută de mii de creştini ortodocşi au protestat împotriva “Cardului Cetăţeanului”
Articol preluat din http://www.toaca.md/?&page=news&row_id=219
Pe 27 martie 2011, peste o sută de mii de creştini ortodocşi din întreaga Grecie au răspuns la apelurile Comisiei Panelene a Clericilor şi Laicilor pentru Lupta împotriva Cardului Cetăţeanului şi s-au adunat în Pedios tou Areos, după care au mers în marş paşnic către Parlamentul Greciei. Estimările cele mai modeste vorbesc de cel puţin 30.000 de manifestanţi, în timp ce Părintele Nektarios Moulatsiotis, preşedintele acestei Comisii de Luptă împotriva Cardului Cetăţeanului, a anunţat prezenţa a 100.000 de oameni. Importanţă însă nu are atât numărul participanţilor, cât prezenţa dinamică a oamenilor, atât în discursurile ţinute la Pedio Areos, cât şi în marşul către Parlament.
Dintre vorbitori trebuie menţionaţi reprezentanţii INKA-ΓΟΚΕ (Ιnstitutul Consumatorilor/Federaţia Generală a Consumatorilor din Grecia, organizaţie membră a Comisiei Europene pentru Sănătatea şi Protecţia Consumatorilor, http://www.inka.gr), experţi în ştiinţele economice care au prezentat riscurile actelor cu cip şi ale îndosarierii datelor personale. Stathis Adamopoulos, specialist în ştiinţe economice, membru al INKA, a semnalat în discursul său că „în esenţă, cardul va înregistra toate acţiunile individului cu rezultatul că va modifica fundamental sistemul de valori al societăţii noastre”, adică omul va fi supus unei urmări continue, 24 de ore din 24, şi a completat că aceste date care ţin de viaţa privată a omului vor putea fi extrase în orice moment, fapt care va constitui un obstacol major în dezvoltarea personalităţii umane. În declaraţia făcută Agenţiei Ateniene de Ştiri şi Agenţiei Macedoniene de Ştiri, ΑΠΕ-ΜΠΕ, acelaşi Stathis Adamopoulos susţine că: „chiar dacă toate aceste temeri nu ar fi reale, adevărul este că noul act de identitate care ni se pregăteşte presupune un sistem birocratic complex şi costisitor, care va deveni o importantă sursă de venituri, fapt care, spre exemplu a determinat guvernul australian să renunţe la introducerea lui”.
Părintele Nektarios Moulatsiotis, la rândul său, a subliniat într-una din intervenţiile sale că “acest card al cetăţeanului este în dezacord flagrant cu Constituţia Greciei şi cu Dreptul European”.
Reprezentanţii PR.A.O.S. (Iniţiativa Luptătorilor pentru o Conştiinţă Ortodoxă) au analizat în detaliu, atât din perspectivă tehnologică, cât şi religioasă, tema cardului de cetăţean.
Mitropolitul Pireului, Serafim, în numele Bisericii locale a Pireului, a exprimat neliniştea sa profundă faţă de intenţia introducerii cardului cetăţeanului în mesajul transmis manifestanţilor prin reprezentantul său, protopresviterul Hrístos Hristodoulou. A subliniat că actuala evoluţie a tehnologiei devine un adevărat blestem pentru om şi instrument al unei dictaturi fără precedent în istoria omenirii. Omul îşi va pierde identitatea în cadrul sistemului de urmărire continuă care se va realiza prin cardul cetăţeanului. S-a menţionat de asemenea că se aşteaptă luarea oficială a poziţie e Sinodului Bisericii Greciei imediat ce guvernul va da publicităţii proiectul de lege privitor la introducerea cardului cetăţeanului, specificându-se că s-a constituit deja o comisie juridico-teologică a Sinoduluicare investighează toate datele legate de cardul cetăţeanului.
În repetate rânduri vorbitorii au invocat trecutul glorios al poporului grec care a fost un promotor al libertăţii umane, prin aceasta îndemnându-i pe contemporani să urmeze exemplul înaintaşilor lor care nu s-au temut să lupte şi să-şi dea viaţa pentru credinţa şi patria lor. S-au făcut referiri la Constantinopolul bizantin, ca simbol al elenismului creştin, şi la 25 martie, una dintre cele două zile naţionale ale Greciei, care marchează începutul revoluţiei de eliberare e grecilor de sub jugul otoman, din 1821, în care Biserica a avut un rol decisiv.
În ansamblul lor, discursurile s-au dorit un semnal de alarmă adresat poporului elen şi în acelaşi timp tuturor creştinilor, care se află în pericolul de a-şi pierde libertatea de acţiune şi spirituală prin acest nou sistem de înrobire, „anticreştin, antipopular, antidemocratic, antiuman şi satanic”, după cum a subliniat unul dintre vorbitori, „un sistem pe care Noua Ordine doreşte să îl impună Greciei”. De asemenea, manifestaţia s-a dorit o avertizare a ocârmuitorilor ţării, care se vădesc a nu fi „nici greci, nici creştini”, ci slujitori ai intereselor Noii Ordini Mondiale. S-a subliniat că guvernanţii nu doresc să prezinte clar ce înseamnă cardul cetăţeanului şi riscurile pe care le presupune, ei se exprimă în mod ambiguu, echivoc, în ce priveşte condiţiile şi implicaţiile introducerii noului sistem de identificare, fapt care dovedeşte o dată în plus caracterul antipopular al măsurii.
La sfârşitul discursurilor s-a citit rezoluţia manifestaţiei adoptată de către toţi participanţii.
Apoi manifestanţii au pornit în marş paşnic către Parlamentul Grecilor strigând lozinci precum “NU cardului cetăţeanului!”, „Grecia creştinilor Ortodocşi”, „Grecia înseamnă Ortodoxie!”, „Masonii, afară din Parlament!”, “Evreii (sioniştii), afară din Parlament!” şi cântând imnul naţional şi „Apărătoare Doamnă”. Puternică a fost prezenţa tinerilor care cu vocile lor viguroase au dat un ton diferit marşului. Trebuie să îi felicităm pe aceşti tineri, pentru că mulţi dintre ei s-au implicat în organizarea şi desfăşurarea evenimentului prin distribuirea de pliante şi postarea de panouri etc.
Odată ajunşi în faţa Parlamentului, rezoluţia manifestaţiei a fost înmânată unui reprezentant al Parlamentului. Protestatarii şi-au manifestat dezacordul faţă de măsurile şi atitudinea guvernanţilor şi parlamentarilor în actuală criză economică şi politică şi au afirmat că nu îi consideră reprezentanţi ai poporului elen, tocmai pentru că nu acţionează spre binele material şi spiritual al poporului, ci sunt adevăraţi trădători de neam şi luptători împotriva Bisericii şi a credinţei creştine.
Mitropolitul Ieremia al Gortinei şi Megalopoleos a transmis telefonic în direct mesajul său de solidaritate şi de susţinere a cauzei manifestaţiei.
Mesaje de solidaritate au fost citite în faţa Parlamentului de reprezentanţi ai unor organizaţii creştine de pe tot cuprinsul Greciei.
În sfârşit, trebuie să semnalăm că protestatarii şi-au anunţat intenţia de a organiza şi alte demonstraţii de protest împotriva introducerii cardului cetăţeanului atât în Atena, cât şi în alte oraşe ale Greciei.
Controlul populaţiei prin controlul resurselor de hrană: Monsanto şi distrugerea micilor producători
Articol preluat din http://www.familiaortodoxa.ro/2011/05/26/controlul-populatiei-prin-controlul-resurselor-de-hrana-monsanto-si-distrugerea-micilor-producatori/
Sămânţa de pe întregul pământ este darul lui Dumnezeu pentru om, pentru toţi oamenii care trăiesc pe faţa pământului. Astăzi însă, deşi ni se spune că trăim în lumea tuturor libertăţilor, drepturilor şi a democraţiei, ne este confiscată până şi sămânţa pe care ne-a dat-o Dumnezeu. Dar nu numai sămânţa, ci şi apa de ploaie şi ciupercile din pădure sau florile câmpului, toate ne sunt confiscate în numele unor stranii raţionamente sau înşelătorii. Cu alte cuvinte, dacă se continuă în acelaşi ritm, în următorii 20 de ani o să ajungem să trăim ca pe pământul altuia, căruia va trebui să-i plătim pentru absolut tot, în primul rând pentru că existăm. Se profilează aşadar cea mai mare tiranie din istoria lumii? Dacă Dumnezeu nu le strică socotelile, se poate crede că într-acolo ne îndreptăm…
America era considerată odată tărâmul libertăţii: fondatorii ei au conceput-o astfel şi, până târziu în secolul al XX-lea, mulţi au visat la ea ca la pământul dezrobirii. Şi, totuşi, ceea ce în câteva sute de ani părea a se fi statornicit, a fost şters cu buretele în numai câţiva ani: aşa-zisul război împotriva terorismului a însemnat nu numai un front deschis în Orientul Apropiat, dar mai ales unul deschis împotriva drepturilor şi libertăţilor propriilor cetăţeni.
Astfel, ceea ce a început în 2001 cu Patriot Act, legea prin care administraţia Bush dădea o puternică lovitură drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti din S.U.A., astăzi ar putea face un uriaş pas înainte prin Legea S510 – Legea Modernizării Siguranţei Alimentaţiei, a FDA. În principiu, această lege – care a trecut anul trecut de Camera Reprezentanţilor şi care îşi aşteaptă ratificarea anul acesta în Senatul american – caută să reglementeze şi să pună sub stricta supraveghere a guvernului federal al S.U.A. producerea şi comercializarea alimentelor. Ceea ce ar însemna că nici cel mai inofensiv cultivator de legume în ograda proprie nu-şi va mai putea folosi grădina aşa cum crede de cuviinţă, fără aprobarea guvernului federal.
Folosindu-se de argumentul siguranţei alimentelor comercializate pe piaţă, legea va institui de fapt o uriaşă „poliţie alimentară” – culmea, nu pentru producătorii de hrană procesată la nivel industrial, ci mai ales pentru micii producători. Prin organizarea unor cooperative producătoare de hrană organică, aceştia au început să pună în ultimul timp tot mai serios sub semnul întrebării sistemul industrializat de producere a hranei din epoca modernă. De fapt, marii producători de seminţe modificate genetic, precum Monsanto sau DuPont, chiar ar beneficia de lege!
Statul, marile corporaţii şi trecerea în ilegalitate a micilor producători
Michael Taylor, unul dintre foştii angajaţi ai companiei Monsanto şi susţinător al intereselor acesteia, a devenit recent angajat al Agenţiei pentru Protecţia Mediului din Statele Unite şi principalul candidat pentru funcţia de responsabil cu alimentaţia în cadrul Administraţiei pentru Medicamente şi Alimente (Food and Drug Administration – FDA), instituţie însărcinată cu siguranţa alimentelor. Fostul angajat al Monsanto este de fapt şi autorul Legii S510, deşi reprezentanţii Monsanto afirmă că nu ar fi influenţat cu nimic alcătuirea ei.
Aceasta este de fapt o trăsătură constant remarcată a celei mai înalte autorităţi în materie de alimentaţie: FDA a lucrat permanent în ultimii 20 de ani pentru interesele marilor corporaţii alimentare. Statele Unite sunt printre puţinele ţări din lume în care aproximativ 70% dintre alimentele comercializate au la bază componente modificate genetic. Nu numai atât, dar producătorii nici măcar nu sunt obligaţi să menţioneze pe etichetă că produsul ar avea în componenţă astfel de elemente.
Ceea ce şochează însă în toată această chestiune este faptul că legea pune orice fermă şi întreaga producţie de alimente din Statele Unite sub controlul strict al „Securităţii Patriei” (Homeland Security) şi al Ministerului Apărării. „Securitatea Patriei” desemnează de fapt o realitate instituţională complexă, ce adună în componenţă multiple sectoare ale unor agenţii guvernamentale precum Garda Naţională, Garda de Coastă, Biroul Federal de Investigaţii, Agenţia Centrală de Informaţii şi altele. A fost formată în 2003, principalul ei scop fiind lupta împotriva terorismului.
Dar dacă siguranţa alimentaţiei poporului american a ajuns de competenţa acestei instituţii, ar însemna că micii producători din această ţară au devenit pentru guvernul federal potenţiali terorişti! Că această concluzie nu este una fantasmagorică o demonstrează acţiunile în forţă ale guvernului S.U.A., fără niciun fel de mandat, împotriva producătorilor şi comercianţilor de hrană organică. Nu mai departe de luna august a acestui an, o patrulă de poliţie a intrat într-un depozit de alimente „bio” din Los Angeles, gata să deschidă focul, precum într-un raid împotriva traficanţilor de droguri. La 1 decembrie 2008, cooperativa unui fermier american din statul Ohio a fost asaltată de trupele speciale ale guvernului S.U.A. sub pretextul că nu ar fi avut autorizaţie să facă comerţ cu produse „bio” prin sistem cooperativ – cu toate că legea americană nu interzice un astfel de negoţ dacă el are la bază un sistem privat, comerţul desfăşurându-se numai între membrii cooperativei. Cooperaţia dezvoltându-se, interesele guvernamentale şi ale marilor corporaţii au început să fie puse în primejdie, astfel încât, fără niciun fel de mandat, fermierii americani au fost trataţi drept inamici ai statului.
Reiese de aici că statul american a început o luptă făţişă împotriva propriilor cetăţeni. Legea S510 în sine, sub pretextul siguranţei cetăţenilor în materie de alimentaţie, nu urmăreşte decât un transfer tot mai mare de putere către guvernul federal şi în folosul marilor corporaţii.
Alimentaţia şi politica externă americană
Cineva s-ar putea însă întreba: de ce ne-ar interesa pe noi astfel de evoluţii – e adevărat, îngrijorătoare – dar dintr-o ţară străină? Răspunsul: pentru că marii producători de organisme modificate genetic, precum Monsanto, sunt şi cei mai mari jucători pe piaţa mondială. Iar cele mai mari corporaţii alimentare din lume – dintre care cele americane sunt şi cele mai importante – au început să conducă destinele alimentare ale lumii. Monsanto încearcă, spre exemplu, repetarea la nivel mondial a unui scenariu pe care l-a aplicat de-a lungul timpului în Statele Unite. Patentarea seminţelor „sinucigaşe” produse de Monsanto – seminţe ce nu se pot reproduce precum cele naturale şi trebuie cumpărate pentru fiecare nouă însămânţare – a condus la falimentul unei bune părţi a marilor ferme din Statele Unite şi Canada. Aceste seminţe vin la pachet cu ierbicide comercializate numai de Monsanto, astfel că compania instituie un monopol fără precedent asupra principalelor componente alimentare. Pe lângă faptul că distrug un întreg circuit natural, seminţele sinucigaşe, manipulate genetic, se dezvoltă în produse arătoase, dar lipsite de gust şi substanţă, distrug pământul şi, în cele din urmă, fauna unui ecosistem.
Dar peste tot unde acţionează, unde pământurile sunt roditoare, fie că e vorba de S.U.A., Canada, India, Africa de Sud şi alte ţări, companiile de tip Monsanto utilizează aceeaşi strategie: coruperea elitelor politice locale, reglementarea cultivării şi comercializării produselor, iar în sfârşit – monopolizarea resurselor de seminţe. Această amplă manevră are, în fond, rolul de a face dependentă şi a distruge una dintre cele mai importante componente ale populaţiei de pe faţa pământului: ţărănimea. Asistăm acum la un control al populaţiei prin controlul resurselor alimentare şi al calităţii acestora.
Acest lucru nu e străin de strategia politicii externe americane începând (cel puţin) cu anul 1974, când, într-un document de uz intern eliberat de Consiliul Securităţii Naţionale al Statelor Unite – condus pe atunci de Henry Kissinger – se luau în considerare implicaţiile creşterii populaţiei mondiale pentru siguranţa statului american. Documentul intitulat Memorandumul 200 – Studiu pentru siguranţa naţională: implicaţiile creşterii populaţiei mondiale în siguranţa şi interesele externe ale Statelor Unite vedea în creşterea vertiginoasă a populaţiei lumii a treia unul dintre principalele pericole la adresa intereselor statului american. Soluţia oferită în document era controlarea populaţiei din lumea a treia prin controlul naşterilor şi prin ceea ce acum se numeşte „planificare familială”, dar şi prin controlul alimentelor şi al resurselor de hrană. În clarificarea strategiei americane faţă de această problemă, documentul ridica câteva întrebări: „Sunt Statele Unite pregătite să accepte raţionalizarea hranei pentru a ajuta (sic!) popoarele care nu pot sau nu vor să controleze creşterea propriilor lor populaţii? [...] Sunt măsurile obligatorii de control al populaţiei potrivite pentru Statele Unite şi/sau pentru alte ţări?”
Istoria ulterioară a politicii externe americane în privinţa ţărilor lumii a treia a arătat că statul american şi-a asumat un răspuns pozitiv la acele întrebări: de atunci, Agenţia Americană pentru Dezvoltare Internaţională (AID) a condiţionat permanent ajutorul acordat prin hrană de controlul populaţiei, prin diferite măsuri de planificare familială, ajungându-se chiar şi la sterilizări forţate (cazul Indoneziei). F.M.I. şi Banca Mondială, cele mai importante organisme financiare internaţionale, conduse de facto tot de Statele Unite, condiţionează la rândul lor împrumuturile acordate diferitelor ţări de reducerea populaţiei.
De la Monsanto la Codex Alimentarius
Implicarea marilor corporaţii alimentare americane, precum Monsanto, în destinele alimentare ale ţărilor lumii a treia reprezintă urmarea aceleiaşi strategii de politică externă americană. Prin reglementările orchestrate de astfel de companii la nivel mondial în materie de calitate şi siguranţă a hranei, prin impunerea unor aşa-zişi parametri ştiinţifici după care producătorii trebuie să se ghideze nu se urmăreşte altceva decât distrugerea micilor producători. Iar aceasta, în favoarea marilor producători de hrană multă şi proastă! VestitulCodex Alimentarius reprezintă chintesenţa acestui sistem, la implementarea căruia au lucrat zeci de ani reprezentanţii celor mai mari interese politice şi financiare.
La nivel mondial, Codex Alimentarius este pentru micii producători ceea ce legea americană S510 este pentru cei americani. Iar ceea ce sunt reglementările Codexului la nivel mondial şi cele ale legii americane S510 la nivelul S.U.A., sunt pentru noi reglementările U.E. Aceleaşi metode şi aceeaşi ţintă le uneşte – ba chiar, uneori, aceiaşi oameni de legătură. Nu sunt întâmplătoare ieşirile în stradă din ultimii ani, abia băgate în seamă, ale ţăranilor şi producătorilor din sectorul alimentar în ţara noastră: regulile impuse acestora de reglementările U.E. îi duc la faliment, favorizându-se interesele marilor corporaţii industriale şi ale lanţurilor de magazine supermarket. Aceasta, în timp ce tot mai des vedem cum ţăranii stau la colţ de stradă să-şi vândă produsele naturale!
O soluţie ar fi refacerea ţesuturilor comunitare şi a unui comerţ local, printr-un sistem de cooperative de tipul celui american. Astfel de cooperative au apărut şi pe teritoriul ţării noastre, în Cluj şi în câteva sate din preajma Sibiului. Ele sunt primele şi slabele semne ale unei revigorări; dacă nu o vom susţine, acest pământ binecuvântat de Dumnezeu cu atâtea bogăţii va cădea cu totul în paragină sau în mâinile unor corporaţii care nu-l iubesc şi nu doresc decât să-l stoarcă cât pot, pentru a-şi maximiza profiturile şi a trece apoi mai departe…
Petru Molodeţ
Articol apărut în nr. 20 din “Familia Ortodoxă”
Ordonanţa creditelor sau despre rolul FMI și al UE în colonizarea României
Articol preluat din http://www.familiaortodoxa.ro/2011/06/09/ordonanta-creditelor-sau-despre-rolul-fmi-si-al-ue-in-colonizarea-romaniei/
Ultimele acţiuni ale Fondului Monetar Internaţional în ţara noastră au lăsat să se întrevadă rolul pe care acest organism financiar internaţional îl joacă deja de câteva zeci de ani în dezmembrarea, spolierea şi colonizarea naţiunilor din întreaga lume.
O simplă ordonanţă de urgenţă a reuşit să dezvăluie o privelişte impresionantă: mecanismul înrobirii noastre politico-financiare faţă de structuri de putere internaţionale lipsite de orice legitimitate.
Pe scurt: pe data de 21 iunie 2010 a intrat în vigoare ordonanţa de urgenţă OUG 50/2010 ce repune într-un mod radical în discuţie relaţia dintre bănci şi clienţi (în special, a acelora care contractează credite) în ţara noastră. Primind deja avizul Senatului, pe data de 27 octombrie ordonanţa urma să intre în dezbatere pentru a fi apoi aprobată în Camera Deputaţilor. În acest moment, reprezentanţii FMI au intervenit brutal în favoarea băncilor recurgând la un şantaj evident: dacă nu anulaţi efectele ordonanţei, nu vă mai dăm următoarea tranşă a împrumutului, în valoare de aproximativ 850 de milioane de euro.
Şantajul a fost mult prea făţiş pentru a nu irita aproape la unison atât presa locală, cât şi clasa politică. Şi pentru că pe moment şantajul nu a prea ţinut – luându-se timid în discuţie chiar renunţarea la acordul cu FMI – a intervenit şi Comisia Europeană ameninţându-ne cu începerea procedurii de infringement dacă nu modificăm ordonanţa în favoarea băncilor. De fapt, procedura – prin care o ţară membră UE e sancţionată pentru că nu s-a conformat legislaţiei în vigoare a Uniunii – e mai mult o sperietoare şi necesită mulţi ani pentru a fi dusă la capăt.
Oricine se va întreba: prin ce a reuşit, oare, să sperie această ordonanţă, încât să fie nevoie de intervenţia brutală şi în decurs de numai câteva zile atât a FMI-ului şi Băncii Mondiale, cât şi a Comisiei Europene?
Ironic e însă faptul că Ordonanţa 50 – supranumită şi Ordonanţa Creditelor – constituie o binevenită aplicare a Directivei Europene CEE/48/2008, directivă adoptată, de altfel, de legislaţia majorităţii ţărilor europene. Integrând amendamentele făcute de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), ordonanţa prevede reducerea consistentă a comisioanelor prin care băncile din ţara noastră – în mare parte străine – reuşesc să jefuiască un întreg popor. Nu numai atât, dar prevede posibilitatea ca clientul să dea înapoi toţi banii împrumutaţi de la bancă înainte de termen fără a mai plăti uriaşele comisioane prin care băncile reuşesc să ne ţină în servitute financiară, ci doar un comision de cel mult 1%. Apoi – poate că lucrul cel mai important – ordonanţa stabileşte că băncile nu mai pot calcula dobânda variabilă după cum vor şi după cum interesele lor o cer, ci urmând anumite reguli care vin în sprijinul clienţilor.
Nu în ultimul rând, prin această ordonanţă se întrevede posibilitatea ca ANPC-ul să dobândească un rol tot mai proeminent în relaţia dintre bănci şi clienţi, putând chiar să aplice sancţiuni băncilor care eludează legea şi interesele legitime ale clienţilor. Astfel, ANPC-ul ar putea chiar devansa autoritatea Băncii Naţionale a României (BNR) în relaţia cu băncile, lucru care i-a iritat în mod evident pe bancherii care au găsit întotdeauna în BNR un sprijin. Astfel, bancherii nu au întârziat să se plângă forurilor financiare internaţionale cum că în România interesele lor încep să fie atacate.
Venim acum la fondul problemei, pentru că ameninţările FMI, ale Băncii Mondiale (BM) şi ale Comisiei Europene (CE) au fost făcute mai ales la cererea băncilor străine – care deţin aproximativ 80% din sectorul financiar românesc – într-un moment în care era tot mai clar că încep să piardă bani prin aplicarea ordonanţei nu numai pentru creditele ce vor fi contractate în viitor, ci şi pentru cele în derulare.
Ironic şi semnificativ e iarăşi faptul că estimarea „pierderii” pe care ar suferi-o băncile pe an (undeva între 500 şi 900 de milioane de euro) ajunge aproape să echivaleze valoarea tranşei de împrumut de la FMI (850 de milioane de euro).
Intervenţia structurilor financiare mondiale în favoarea băncilor a fost atât de clară încât – într-o presă atât de timorată, supusă şi ideologizată cum e cea din ţara noastră – a început chiar să se vorbească răzleţ de „Marea Finanţă Mondială”.
Marea Finanţă Mondială
Iată, însă, că trezindu-ne – măcar acum – din beţia logodnei cu occidentalismul progresist ne dăm tot mai mult seama că sintagma nu e tocmai lipsită de conţinut. Că ea, la o analiză atentă şi la o lectură istorică a ultimilor cincizeci de ani, acoperă o realitate tot mai tulburătoare.
Nu e vorba aici de a ne juca cu cuvintele şi conspiraţiile, ci de a conştientiza o realitate istorică de netăgăduit şi un model recurent de acţiune al FMI şi al Băncii Mondiale în orice ţară de pe mapamond care a contractat un împrumut de la ele. Aşa cum am făcut şi noi în ultimii doi ani. Şi, dacă nu am fi atât de orbiţi de diversionismul mediatic care ne-a deturnat în ultimii douăzeci de ani atenţia de la lucrurile importante, am vedea că nu mai departe de luna iulie a acestui an FMI şi Comisia Europeană au intervenit în Ungaria în favoarea băncilor îndată ce premierul Viktor Orban a atentat la interesele lor prin diferite taxe.
Astfel, acelaşi tip de comportament în situaţii similare lasă să se întrevadă o unitate de scop. Lucrul devine tot mai clar pe măsură ce facem o investigaţie în trecut: falimentul Argentinei din 2001, datorat mai ales ingineriilor fianciare ale FMI, a devenit aproape un studiu de caz. La cererea FMI şi a Băncii Mondiale, statul argentinian a privatizat în mod dubios la preţuri de nimic uriaşele companii de gaze şi petrol locale, care în perioade de criză asigurau preţuri rezonabile pentru consumul intern. La fel ca în ţara noastră şi în aproape toată Europa de Est, sectorul fianciar argentinian era deţinut în mare parte de băncile americane şi europene. Astfel încât, în momentul în care băncile mamă au început să retragă lichidităţile, Argentina a fost aruncată în anarhie socială. Şi nu trebuie să uităm că acum un an preşedintele Băsescu a făcut o vizită urgentă în Austria la sediul principalelor bănci (Erste Bank-BCR, Raiffeisen Bank, Volksbank) care deţin controlul financiar în ţara nostră pentru a le convinge să nu retragă banii din ţară.
Astfel – şi nu trebuie să ne iluzionăm –, ţara noastră stă sub aceeaşi ameninţare care a condus nu mai departe de acum zece ani la prăbuşirea Argentinei. Suntem acum într-o perioadă de tatonare, iar Ordonanţa 50 nu a făcut decât să dezvăluie tuturora situaţia reală în care ne aflăm.
Spirala datoriilor
Toate ţările care au contractat împrumuturi de la FMI şi de la BM au sfârşit într-o spirală a datoriilor, în cercul vicios al împrumutului care necesită un alt împrumut. Procesul fiind asigurat de intervenţionismul FMI şi al BM în politica financiară şi economică a ţărilor care au contractat împrumutul.
Simplu spus, mecanismul e următorul: dacă eu împrumut pe cineva cu o sumă de bani, am ciudata pretenţie de a-i dicta modul în care trebuie să cheltuiască acei bani; nu numai atât, dar şi cu cine trebuie să-i cheltuiască.
În acest mod, în schimbul împrumutului, aceste organisme financiare internaţionale pun condiţii de creditare care în fond nu presupun altceva decât preluarea pârghiilor de guvernare. Asistăm astfel la un mod inedit de a coloniza o ţară prin transformarea elitelor locale în simpli guvernatori ai unui imperiu care deşi îşi are principalii pioni în Statele Unite şi celelalte state occidentale este de factură mondială.
În acest sens e grăitor faptul că în toiul „crizei” generate de Ordonanţa 50, Jeffrey Franks, principalul negociator al FMI cu România, s-a purtat ca adevăratul premier al ţării: pe 29 octombrie 2010, acesta îi convoca de urgenţă pe toţi miniştrii guvernului Boc la Ministerul de Finanţe pentru a le ordona modificarea ordonanţei şi a le trasa liniile de acţiune pentru următorul semestru. Tot la cererea expresă a negociatorului FMI, preşedintele Băsescu a refuzat să semneze o lege votată în Parlament prin care TVA-ul urma să fie redus la 5% de la 25% pentru alimentele de bază, iar pensiile să nu fie impozitate până la un prag de 2.000 de lei. Legea ar fi constituit o adevărată gură de aer pentru economia românească şi aşa îngenuncheată de taxele tot mai mari.
În acest context nu trebuie să uităm faptul că Jeffrey Franks a fost unul dintre principalii economişti ai FMI trimişi în Argentina (1997) nu cu mult înainte de colapsul acesteia (2001).
De-a lungul anilor ’70 împrumuturile erau acordate în mod liber la rate ale dobânzii foarte mici, dar această situaţie s-a schimbat în mod dramatic la începutul anilor ’80. Statele Unite au ridicat drastic rata dobânzii într-o încercare de a opri inflaţia. „Ţările în curs de dezvoltare”, care contractaseră împrumuturi de la băncile americane, trebuiau să plătească acum dobânzi uriaşe. Principalele bănci europene care au acordat împrumuturi au urmat exemplul şi astfel s-a născut criza datoriilor. Ţările în curs de dezvoltare se aflau în incapacitatea de a-şi achita împrumuturile şi au fost astfel forţate să contracteze noi împrumuturi pentru a plăti dobânda. În 1980, datoria totală a ţărilor în curs de dezvoltare se ridica la 567 miliarde de dolari. Între 1980 şi 1992 aceste ţări au restituit 1.662 miliarde de dolari. Cu toate acestea, datorită ratelor foarte ridicate ale dobânzii, datoria a crescut la 1.419 miliarde de dolari în 1992 – în ciuda rambursărilor! Ratele în creştere ale dobânzii au forţat ţările în curs de dezvoltare să contracteze noi împrumuturi pentru a evita falimentul. Plata datoriilor drenează ţările în curs de dezvoltare de aproximativ 160 miliarde de dolari în fiecare an, ceea ce reprezintă aproximativ de 2.5 ori valoarea ajutorului pentru dezvoltare pe care aceste ţări îl primesc. Astfel, în ciuda faptului că ţările în curs de dezvoltare şi-au plătit demult împrumuturile iniţiale, ele sunt încă extrem de îndatorate şi dependente de noi împrumuturi. Această situaţie a netezit calea pentru ca FMI şi Banca Mondială „să sară în ajutor”. Aceste organisme au primit sarcina de a se asigura că ţările în curs de dezvoltare vor continua să-şi plătească datoria prin oferirea unor noi împrumuturi – împrumuturi pentru ţările care acceptă anumite condiţii, precum ajustarea structurală”. (Herbert Jauch, Cum au reuşit FMI-ul, Banca Mondială şi Programul de Ajustare Structurală să distrugă Africa, 2009).
Problema acordurilor cu FMI şi BM nu o constituie numai transferul tacit de putere de la nivel naţional la nivel internaţional. Poate şi mai grav este faptul că, sub pretextul grijii de a-şi recupera banii şi intervenind în luarea deciziilor pentru „a preveni” vreun derapaj, aceste organisme financiare trec la restructurarea în profunzime a economiilor locale şi, în fond, a ţesăturii sociale tradiţionale.
În cele din urmă, vorbim de o încercare de a restructura economia globală după un singur pattern care, iarăşi, sub pretextul instaurării economiei de piaţă, face, în fapt, jocul câtorva mari corporaţii, mai ales occidentale. Lozincile pieţei libere vor fi bune atâta timp cât acestea reuşesc să intre pe piaţa locală, să o restructureze după propriile interese, pentru a se organiza apoi întrun cartel cu sprijin politic dinăuntru şi din afară. Este exact ceea ce se întâmplă acum cu băncile străine care au intevenit pe lângă FMI şi UE, dar care s-au bazat şi pe sprijinul de nădejde al BNR.
Şi întotdeauna această odioasă alianţă se face în dauna omului simplu.
Iată un caz emblematic în acest sens: Indonezia a fost până la jumătatea anilor ’60 ai secolului trecut condusă de preşedintele fondator al acestei ţări, Sukarno. Politician de orientare naţionalistă, acesta nu a permis intruziunea corporaţiilor occidentale, a FMI şi a Băncii Mondiale în administrarea ţării. Ca urmare a acestui fapt, SUA şi mai ales Marea Britanie l-au sprijinit pe unul dintre generalii preşedintelui, Suharto, în preluarea puterii printr-o lovitură de stat. Ceea ce a urmat a fost descris de presa occidentală drept un model de modernizare a unei ţări din lumea a treia, cu FMI şi Banca Mondială în rolul de actori internaţionali ce aduc ordinea într-un context anarhic. Ceea ce, evident, nu s-a spus a fost măcelul fondator al „modernizării” prin care a trecut Indonezia în anii ’60: cu sprijinul puterilor occidentale, armata generalului Suharto a reuşit să măcelărească aproximativ un milion de oameni. În timpul operaţiunilor, agenţia americană CIA a furnizat generalului trădător liste cu mii de oponenţi ai regimului ce trebuiau asasinaţi.
În acelaşi timp, generalul a deschis larg porţile FMI, Băncii Mondiale şi corporaţiilor occidentale care practic au restructurat ţara de la un capăt la altul. În 1967, Elveţia a găzduit o conferinţă care a reuşit să adune cele mai marcante figuri ale establishmentului occidental, de la oameni politici la conducători de mari corporaţii. Erau prezente aici cele mai mari companii petroliere, băncile occidentale, precum şi reprezentanţii unor companii ca American Tabacco Company, General Motors, Lehman Brothers, American Express, Siemens şi altele. Conferinţa a durat trei zile şi a avut drept scop împărţirea bogăţiilor Indoneziei între corporaţii şi restructurarea economico-socială completă a ţării după un plan ce nu avea nimic de a face cu nevoile ei reale. Dar Indonezia a fost de fapt abia unul dintre primele cazuri-model prin care s-a pus la punct noul colonialism. În momentul de faţă, în această ţară domină anarhia şi sărăcia.
Rezultatele intervenţiei FMI şi ale Băncii Mondiale au fost aceleaşi peste tot: sărăcirea majorităţii populaţiei şi îmbogăţirea celor foarte puţini care oricum erau deja foarte bogaţi, înstrăinarea avutului public prin strategia privatizărilor şi lozincile unei false pieţe libere în favoarea unor speculanţi internaţionali şi, prin urmare, ample dezechilibre economico-sociale ce sfârşesc în lupte de stradă.
În schimb, pentru oficialii FMI oamenii aruncaţi în stradă nu sunt decât cifre într-o statistică. Iar aceste cifre trebuie ajustate. Dar conducătorii noştri de ce nu-şi împlinesc misiunea de a apăra interesele poporului român? De ce trebuie să-şi manifeste loialităţile faţă de organismele internaţionale, pe care nimeni nu le-a ales şi care nu reprezintă pe nimeni?
Înainte familia şi societatea făceau mari eforturi pentru a lăsa o zestre urmaşilor lor, încercând să-i elibereze cumva de propriile lor constrângeri. Acum fiecare generaţie lasă celei care urmează lanţurile propriilor ei datorii.
Omul societăţii moderne trăieşte însă pentru sine ca şi cum nu ar mai vrea să aibă urmaşi; statul parazitează propriul popor şi-l aruncă în anarhie prin cele mai aberante măsuri; societatea însăşi a ajuns un creuzet în care se pune la punct alchimia egoismului. Iar acesta e principiul monştrilor care bântuie contemporaneitatea.
De aceea, să nu ne mai amăgim: criza lumii în care trăim e mult prea adâncă pentru a putea fi rezolvată prin ajustări politico-economice, prin aceleaşi speranţe deşarte care au hrănit utopiile modernităţii. Tot răul se naşte din rapacitatea omului lipsit de Dumnezeu, care în chip sinucigaş distruge totul în jur înainte de a se distruge pe el însuşi. Drama lumii în care trăim nu e alta decât drama necredinţei fiecăruia dintre noi.
Aşadar, nădejdea nu poate şi nu trebuie să ne fie decât la Hristos, Cel fără de Care nu putem face nimic. De la El trebuie să aşteptăm dreptatea şi nu de la sisteme, corporaţii, organizaţii, guverne, uniuni etc. Toate acestea, atâta timp cât nu-L recunosc pe Hristos drept Dumnezeu, urăsc omul şi vor doar să-l supună şi să-l exploateze. Vai de cel care nu înţelege aceasta, căci va suferi fără să ştie cine-l chinuieşte şi va muri singur considerându-se nedreptăţit, când de fapt el însuşi s-a nedreptăţit lipsindu-se de Dumnezeu.
Petru Molodeţ
Articol apărut în nr. 22 din “Familia Ortodoxă”
Mitropolitul Ambrozie al Kalavritelor: guvernul elen este dirijat de mason
Articol preluat din http://antimedia.info/ro/antisitem/mitropolitul-ambrozie-al-kalavritelor-guvernul-elen-este-dirijat-de-masoni/
Mitropolitul Ambrozie al Kalavritelor şi Eghialiei (Biserica Ortodoxă Elenă) a publicat o adresare oficială către credincioşi în care califică drept criminală participarea la recensământul organizat de autorităţile statului. Nemulţumirea mitropolitului Kalavritelor şi Eghialiei a fost provocată de faptul că în ancheta utilizată în recensământ a fost exclusă întrebarea legată de apartenenţa religioasă a grecilor.
„În opinia noastră, pe de o parte, forţele străine care ne dirijează şi planifică „globalizarea”, iar pe de altă parte politicienii supuşi, care reprezintă organele puterii executive, doresc instaurarea aşa-numitului „stat laic”, adică a unui stat în care să nu existe noţiunea de Dumnezeu!”, a declarat mitropolitul Ambrozie.
În opinia mitropolitului, guvernul grec realizează un plan de „eliminarea a lui Dumnezeu din viaţa societăţii”. „Iniţial a fost introdusă căsătoria civilă, apoi a fost eliminată noţiunea de religie din buletinele de identitate. Apoi a fost introdus programul de globalizare. Acum se încearcă introducerea „cartei cetăţeanului”. Se pare că toate acestea sunt planurile evreilor-masoni, persecutori a Mântuitorului Hristos”, concluzionează ierarhul.
Mitropolitul Ambrozie a condamnat şi prezenţa în anchetă a întrebării legate de „concubinaj”, pe lângă cele legate de căsătorie. În opinia ierarhului, în acest fel statul legalizează curvia, ceea ce reprezintă „o batjocură la adresa Legii Dumnezeieşti şi o luare în derâdere a eticii creştine”.
În cele din urmă, mitropolitul Ambrozie a declarat că participarea la recensământ este neacceptabilă din considerente că fiecare care acceptă să fie chestionat săvârşeşte următoarele păcate:
- renunţă la identitatea de ortodox
- săvârşeşte o batjocură la adresa moralei creştine
- participă la legalizarea concubinajului.
